Ţi-am ascultat inima. Am dus, preţ de o clipă, frunza aceea aproape întomnată la ureche şi am auzit în ea bătaia inimii tale. Am cules apoi scoica cea catifelată şi am pus-o la ureche, ascultându-i ritmul. Mă întrebam adesea cum se aude inima ta. E oare molcomă sau, dimpotrivă, permanent agitată? Are bătăi clare, regulate sau din când în când…

De la o vreme mă chinuie tot felul de vise… mă cotropesc. Unele ar putea intra cu uşurinţă în categoria coşmaruri… altele nu. Tot încerc să le dezleg misterul, însă dimineţile îmi sunt mult prea tulburi sau tulburate pentru a mă putea concentra eu asupra vreunei “semnificaţii” particulare. Uit ce mi se tot spune: că unele vise vin de ……

Dezîndrăgostire. Termen inexistent, nu-i aşa? Sau cel puţin barbar. Mda… Cam aşa e. O să mă certe rău toţi profii de română… Am citit azi un fragment de pus la gând şi la inimă. L-am găsit, nu întâmplător, pe un blog pe care îl vizitez des. Era transpus acolo un citat: “cînd eşti îndrăgostit, nu stai şi visezi tot timpul…

Pictez pe inima ta. Culorile mi se amestecă în minte, iar fragmentul aşternut azi pe sufletul tău nu mai este ce era odinioară. Coboară din cer pe scări rulante, prea moderne pentru esenţa antică din mine, un pachet mic, ambalat cu grijă. Ce conţine oare? Îl desfac grăbită, ca un copil curios să vadă dacă a primit ceea ce aştepta:…

Au trecut şapte ani. De când mi-ai scris tu ultima scrisoare. Era o lună de primăvară, cam ploioasă, dat fiind şi locul… iar eu aşteptam să vină adevăratul anotimp. Îl aşteptam ca pe un dar. Ştiam că avea să fie altfel decât îmi imaginam. Bănuiam că gândul negru va fi spulberat dintr-o lovitură de al tău cuvânt. Fie şi nemilos sau rece….

Te-ai gândit vreodată cum sună o şoaptă inversată? Sau tot procesul gândirii, al şoptirii să fie inversat? Să pornească întâi şoapta, ajunsă din urmă abia apoi de gândul ce-a născut-o, răscolind totul în cale? Unii ar spune că asta înseamnă să vorbeşti fără a fi gândit mai întâi. N-ar fi tocmai potrivit, nu? Eu mă refer însă la un alt mod…

“Dacă te tot mişti, strici poza. Şi ce dacă o stric? O să fie o poză… mişcată. În permanentă mişcare. Măcar ea.” […] Treceam deunăzi pe lângă un loc rămas gol. Nu golit de sens. Ci gol. E un spaţiu închis, din care pare că nu răsună nimic. Am încercat să mă uit în acel gol, să văd ceva… sau eventual să mai simt cumva un miros…

Citeam azi dintr-o carte… şi în acelaşi timp îmi aluneca mâna pe pix… da, încă mai scriu cu pixul pe hârtia de dictando: gânduri sau diverse comentarii pe care ar trebui să le ţin minte pentru felurite… prezentări. Îmi amintesc că, deunăzi, îmi spunea o amică dintr-o multinaţională cum, pe lângă programul de lucru de până la 10-11.00 noaptea, atitudini…

Îmi doresc să fie senin. În calea ta. În popasul meu. Îmi doresc să am ocazia să mă mai uit în ochii tăi şi să te rog să mă ierţi. Pentru neputinţă. Neprezenţă. Pentru îndoială, grabă şi minciuna că nu te-aş iubi… Şi pentru vorbele aruncate-n vânt. Mă dor şi azi cuvintele. Mă vor durea şi mâine. Până când toate…

Cum se poate face pace cu trecutul sau cu visul…? Cum se ajunge la echilibru, la armonie? Ce este, de fapt, armonia? Cum afli metoda prin care se poate privi (din nou) înainte? Cum se poate ieşi din încremenirea într-un vis neîmplinit? Cum aş putea să(-mi) reintru eu însămi în mine… în viaţa-mi? Întrebări… Şi un singur răspuns: mi-aş dori…