dor de viata

Dor – dor de viata

“Dacă te tot mişti, strici poza.
Şi ce dacă o stric? O să fie o poză… mişcată. În permanentă mişcare. Măcar ea.”
[…]
Treceam deunăzi pe lângă un loc rămas gol. Nu golit de sens. Ci gol. E un spaţiu închis, din care pare că nu răsună nimic. Am încercat să mă uit în acel gol, să văd ceva… sau eventual să mai simt cumva un miros din trecut. Să inspir parfum, esenţă, să expir ambalaj. Cu ce fel de ochi să mă uit azi la acel loc, “rămas gol”? Cu ochii minţii, sau ai inimii? Am luat la rând toate simţurile… să văd, să miros, să ating, să aud… şi altele, câte or mai fi. Nimic. Tăcere deplină. Linişte nu. Doar tăcere. E o diferenţă. Deloc mică. Brusc mi-am amintit că mi s-a spus unde pot găsi acel ceva, atunci când voi reveni în acel loc. Ştia Cineva că voi reveni… căutând. Tot căutând. Mi s-a spus că există un loc tainic de unde “se ia lumină”. Şi că acel loc nu e în inima mea. Ci în altă Inimă.
Mi-e dor să iau Lumină… lină, chiar de simt cum mă şi orbeşte prin căldura şi limpezimea ei. Mi-e dor să nu-mi mai caut asiduu întunericul, propriul întuneric. Acesta e cu mine, e în mine, mai nou pare că-l transmit şi altora. Dor de viaţă. Sau, mai simplu: Dor.