litere

Litere şchioape

Îmi culeg literele aruncate pe jos. De propria-mi mână. Le culeg şi-ncet încerc să le prind la loc pe o foaie, sau doar în palmă. Mă tot străduiesc să le adun pe toate, astfel încât să nu rămână nici una rătăcită prin colbul unor vremuri apuse. Le caut în zadar pe cele ce au ştiut, în trecut, abil să se ascundă, iar azi nu mai pot fi găsite. Îmi doresc să le pot aduna iar pe toate. Nu ştiu însă dacă şi reuşesc. Sunt literele mele prea şchioape ca să mai ajungă la tine… la timp. Nu mai pot alerga, nu mai ştiu merge drept, se tot împiedică în propria lor neputinţă şi cad. Şchioapătă şi, în graba lor, se prăbuşesc. Nu ştiu dacă te vor mai prinde vreodată din urmă, dacă vor mai putea poposi pe al tău umăr, cald, firesc, ca într-o culegere de cuvinte. Am îndoieli în ce priveşte felul în care merg azi literele mele pe hârtie, sau pe a ta inimă. Tare mi-e teamă că mersul lor, deja acut şchiopătând, îţi va face mai mult rău, de-ar fi cândva să te-ajungă…