pictura

Pictură pe inimă

Pictez pe inima ta. Culorile mi se amestecă în minte, iar fragmentul aşternut azi pe sufletul tău nu mai este ce era odinioară. Coboară din cer pe scări rulante, prea moderne pentru esenţa antică din mine, un pachet mic, ambalat cu grijă. Ce conţine oare? Îl desfac grăbită, ca un copil curios să vadă dacă a primit ceea ce aştepta: culorile sale preferate sau, şi mai bine, un manual de armonizare a culorilor. Ambalajul se desprinde firesc, ca într-o mângâiere, şi din pachet răsare o… stea de mare. Cum să cadă din cer o stea de mare? Şi frumos ambalată?! Şi de fapt, când s-o fi urcat marea la cer, iar eu n-am ştiut? Ce am mai pierdut între timp… în timp ce visam la visul de ieri, aşteptând astazi inspiraţie pentru pictura de mâine?
[…]
Pictez pe inima ta. Nu am nevoie de un manual care să mă înveţe armonia culorilor. Pe inima ta când pictez, toate îşi iau o formă firească, naturală, ce pare… când multicoloră, când monocoloră. Numai eu ştiu ce culoare are astăzi ceea ce pictez. Culoarea inimii. Nu, nu e cea roşie. E cea luminoasă. De curcubeu, proaspăt născut după ploaie. După ploaia din mine.