cioburi

Toamna cioburilor mele

De fiecare dată când trec prin faţa toamnei, mă închin. Are ea culorile ei, parfumul ei, ruga ei. Toate unice. Marca “Autumn”. Şi când stau în faţa computerului, şi se trânteşte puternic geamul de la curent, simt cum intră toamna şi adierea ei chiar şi prin cioburile risipite pe tastatură.
Cum? Ah, da… de mai multe ori s-a spart geamul de la vânt. Nu doar o dată. Deh, dacă l-am lăsat prea larg deschis, de parcă doream să intre pe fereastră toată toamna mea… tot aerul, toată răcoarea şi toate picăturile de ploaie. Să o simt, adulmec şi îmbrăţişez pe toată. De parcă aş fi vrut să mă ia cu ea în zbor şi să mă ducă direct spre primăvară, uitând de iarna perpetuă a vrajbei… S-a spart geamul şi s-au împrăştiat cioburile pe taste, încât atunci când scriam, când îţi scriam… curgea sânge din degetele mele. Dar îl lăsam să curgă. Era purificator. Literele ieşeau uşor roşiatice, purtau parcă un pic mai mult din sufletul meu cu ele. Şi acum sunt cioburi printre taste. Şi azi scriu. Evident şi azi las sângele să curgă pe taste… E toamnă doar. E toamna cioburilor mele.